Drumul spre Transnistria este practic o şosea militară, din placi de beton, care porneşte de la Brest, din Belarus, trece prin Ucraina şi Republica Moldova, intră în aşa-zisa republică transnistreană şi ajunge din nou în Ucraina, unde se sfârşeşte la Odesa, în Marea Neagră. Deşi pe alocuri are rol de drum european, a fost construiă de ruşi în perioada URSS pentru avansul rapid de tancuri şi blindate până în inima Europei. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Transnistria, considerată “gaura neagră a Europei” şi un uriaş rezervor de armament al fostei Armate Roşii “eliberatoare”, joacă în continuare un rol geopolitic important în zonă. Dacă reuşeşti să treci de vămile arbitrare şi posturile de control ale trupelor ruseşti "pacificatoare", ajungi de la Chişinău la Tiraspol, capitala republiciii separatiste, în mai puţin de o oră. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Intrarea în Tiraspol se face admirând investiţiile din timpul regimului Igor Smirnov: stadionul şi benzinaria “Sheriff”, unde steaua roşie s-a schimbat cu una galbenă. Mândria oraşului, stadionul “Sheriff”, este ”cel mai mare stadion de fotbal din Transnistria şi din Republica Moldova”, unde joacă “campioana Moldovei”, echipa “Sheriff – Tiraspol“. (  Cristina Nichituş Roncea  )

În piaţa centrală din Tiraspol, care poartă numele generalului Aleksandr Suvorov (fostă Constituţiei), tronează tancul sovietic “eliberator”, lângă care a fost ridicată, mai nou o capelă ce ţine de Biserica Rusă. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Sovietul Suprem al ”Pridnestrovskaia Moldavskaia Respublika” (PMR) poartă cu mândrie însemnele comuniste, transportând privitorul într-o călătorie înapoi în timp. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Sovietul Suprem este străjuit de statuia lui Vladimir Ilici Ulianov Lenin, înălţată pe un soclu. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Străzile din zona Sovietului şi centrul oraşului sunt la fel de pustii ca cele din preajma clădirii CC al PCR, în timpul regimului comunist. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Râul Nistru se unduieşte prin capitala republicii separatiste. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Fostul cimitir al eroilor români “General Dragalina” din Tighina a fost transformat de transnistreni într-un complex comemorativ al eroilor sovietici. Mâna de cruci albe, ale eroilor români, este tot ce a mai rămas din cimitirul militar românesc cu peste 320 de morminte de eroi români din primul război mondial – soldaţi morţi în prizonieratul trupelor austro-ungare şi în luptele cu bolşevicii – şi din al doilea război mondial, militari români căzuţi pentru eliberarea Basarabiei în luptele dramatice din 1941, dar şi militari nemţi, unguri şi francezi. În 2007, cimitirul a fost ras cu buldozerele, fără ca autorităţile române să poată face ceva. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Dincoace de Nistru, autorităţile separatiste transnistrene stăpânesc şi oraşul Tighina, împreuna cu cetatea străveche, unde Armata a XIV-a rusă a avut, până nu demult, cartierul general. Aici, în Tighina, s-au născut actorii Ilarion Ciobanu şi Tamara Buciuceanu, dar şi fostul preşedinte Emil Constantinescu. (  Cristina Nichituş Roncea  )

După un colş, între o hală şi un zid de cazarmă, se iţeşte, semeaţă ca odinioară, Cetatea Tighina a lui Ştefan cel Mare şi Petru Rareş, pe care autorităţile transnistrene încearcă acum să o introducă într-un circuit turistic, după modelul ucrainean aplicat la Cetatea Alba şi Cetatea Hotin, din care lipseşte orice referire la români, aşa cum rezultă şi din busturile ridicate recent de autorităţile separatiste. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Pe aici au păşit Ştefan cel Mare şi Sfânt şi Petru Rareş, domnitorii care au clădit salba de cetăţi româneşti de la Nistru întru apărarea creştinătăţii. Suleiman Magnificul a ocupat-o, Mihai Viteazul a ajuns până la porţile ei, apoi marele cărturar şi principe român Dimitrie Cantemir a consolidat zidurile cu mâinile lui. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Cetatea Tighina. După ocuparea Basarabiei, în 1812, subteranele întortocheate ale cetăţii şi frumoasele turnuri au devenit parte a întinsului sistem militar al Imperiului Rus. Conform legendei, aici a zburat călare pe o ghiulea şi Baronul Munchausen. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Copiii de şcoală primară sunt aduşi la Cetatea Tighina ca să înveţe o istorie din care România şi domnitorii români nu există. (  Cristina Nichituş Roncea  )

La 15 kilometri de Chişinău , capitala Republicii Moldova, se află Cricova, oraş atestat documentar la 1431 cu numele de Vadul Pietrei, cunoscut prin beciurile de vin cu o lungime totala de peste 60 km. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Prin carierele de piatră moale cu care s-a construit Chişinăul, acum strabat galeriile Cricova, cu străzi subterane prin care poţi circula uşor cu maşina sau chiar şi cu camionul. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Conform Cramelor Cricova, lăţimea galeriilor variază între 6 si 7,5 m, iar înălţimea este de 3-3,5 m. Adâncimea la care sunt situate beciurile, în funcţie de relief, variază de la 35 metri la intrare până la 80 m. Temperatura rămâne constantă – cca. +12o +14oC, iar umiditatea relativă a aerului, cca. 97-98%. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Niciun preşedinte din lume care ajunge la Chişinău nu pierde prilejul de a vizita Complexul Cricova. Aici îşi au mai mulţi şefi şi foşti şefi de stat câte o colecţie personală de vinuri, cum ar fi Vladimir Putin, Ion Iliescu şi, mai nou, Herman Van Rompuy. (  Cristina Nichituş Roncea  )

In micul targ din centrul Chişinăului, păpuşile cu ţărăncuţă cu fuior şi Guguţă, celebrul personaj al scriitorului Spiridon Vangheli, se vând alături de steagurile Republicii. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Grădina Publică "Ştefan cel Mare" din Chişinău , pe lângă statuia impresionantă a domnitorului român, are şi două fântâni arteziene şi găzduieşte şi aleea clasicilor literaturii române, de unde nu lipsesc Eminescu, Eliade, Iorga dar şi Adrian Păunescu. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Cetatea Soroca este singura fortăreaţă, parte a complexului defensiv de cetăţi româneşti construit de-a lungul Nistrului de Ştefan cel Mare şi consolidat de Petru Rareş, aflată în Republica Moldova. Tighina e stăpânită de transnistreni, iar Hotinul şi Cetatea Alba de ucrainieni. Edificiul apare într-un document de la 1512 al lui Bogdan al III-lea drept castelul ridicat "pentru a ne apăra de păgâni". (  Cristina Nichituş Roncea  )

Săpături arheologice recente întreprinse la Soroca au dus la descoperirea mai multor morminte de dată incertă, a unor ghiulele cât şi a unor monezi de pe timpul lui Bogdan al IIl-lea şi Ştefăniţă Vodă, nepotul lui Ştefan cel Mare. (  Cristina Nichituş Roncea  )

În curând, conform proiectelor existente, cetatea Soroca nu va mai arăta astfel, preconizându-se pentru 2014 acoperirea ei integrală. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Piaţa Centrală din Cernăuţi (fostă Piaţa Unirii), cu Primăria în fundal, este locul în care s-a jucat Hora Unirii în 1918. Aici se află Monumentul Unirii Bucovinei cu patria mamă România, dezvelit la 11 noiembrie 1924 de către Regele Ferdinand şi Regina Maria şi demolat în două rânduri după ocuparea nordului Bucovinei de către sovietici, în 1940 şi după 1944, împreună cu busturile lui Eminescu şi I.C. Brătianu. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Mica Vienă, cum era denumit Cernăuţiul, beneficiază noaptea de o iluminare mai bună ca a Bucureştiului. În imagine, pornind din Piaţa Unirii, se află strada pietonală Olga Kobileanska, fostă Iancu Flondor, militant pentru unirea Bucovinei cu ţara. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Catedrala ortodoxă din Cernăuţi a fost ctitorită la 1844 de episcopul Eugenie Hacman. Inscripţia originală, din care a mai rămas doar "A.D. 1844", era scrisă în româneşte: „Unul Dumnezeu în trei ipostasuri. Anno Domini 1844”. După ocupaţie, Catedrala a fost închisă de sovietici şi transformată în depozit. Restaurată cu gust de Mitropolitul Visarion Puiu, ucrainienii au vopsit-o azi în roz. (  Cristina Nichituş Roncea  )

O bătrână se grăbeşte pe o stradă din Cernăuţi. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Un aer asemănător Bucureştiului de altădată răzbate de pe strazile Cernăuţiului. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Biserica ortodoxa ”Sfânta Parascheva” din Cernăuţi, ridicată la 1862, se află în aceeaşi piaţă cu casa lui Eudoxiu Hurmuzachi, fost primar al Cernăuţiului, membru al Parlamentului Imperial de la Viena şi al Dietei bucovinene, mareşal al Ducatului Bucovinei şi militant al mişcării naţionale româneşti, al cărui nume este purtat azi de Institutul pentru românii de pretutindeni. (  Cristina Nichituş Roncea  )

La 1860, acelaşi vrednic episcop Eugenie Hacman determină Ministrul Cultelor din Viena să aprobe ridicarea unei reşedinţe mitropolitane. La 13 aprilie 1864 au avut loc sfinţirea locului de construcţie şi punerea pietrei de temelie, lucrările durând mai bine de un deceniu. Azi, Palatul Mitropolitan serveşte ca sediu al Universităţii “Yurii Fedkovici”. (  Cristina Nichituş Roncea  )

În 1866 s-a început zidirea Facultăţii de Teologie cu Biserica “Sf. Trei Ierarhi”, ca părţi ale complexului Mitropoliei Bucovinei. În imagine se află Presbiteriul, destinat clerului monahal care deservea Catedrala mitropolitană, azi folosit tot de Universitatea “Yurii Fedkovici”. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Aici, în această clădire, la nivelul principal, dincolo de arcele din imagine, în Sala Sinodală a Palatului Mitropolitan s-a votat în urmă cu 95 de ani, la 28 noiembrie 1918, „Unirea necondiţionată şi pentru vecie a Bucovinei în vechile ei hotare până la Ceremuş, Colacin şi Nistru, cu Regatul României”. (  Cristina Nichituş Roncea  )

În apropierea fostei Pieţe a Unirii şi a Primăriei se află fostul Liceu "Aron Pumnul", azi Şcoala Centrală Nr. 1, în care, între 1860 şi 1863 a învăţat Mihai Eminescu. Deşi există un bust în altorelief pe clădirea liceului, reprezentându-l pe marele geniu român, edilii oraşului au ales doar slavona pentru a se consemna acest fapt istoric. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Hotelul Bucovina te întâmpină cu aceleaşi caractere chirilice ca pe vremea sovieticilor. (  Cristina Nichituş Roncea  )

La 60 km de Cernăuţi, pe malul abrupt al Nistrului, se înalţă Cetatea Hotinului, cel mai important edificiu din sistemul defensiv al Moldovei medievale, care face parte din şirul de cetăţi ridicate sau consolidate de Alexandru cel Bun, Ştefan cel Mare şi Petru Rareş de-a lungul Nistrului, pentru a apăra creştinătatea de turci şi tătari. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Semeţia Cetăţii Hotinului a rămas aceeaşi ca pe vremea domnitorilor români. Dimitrie Cantemir consemnează în “Descrierea Moldovei” că cetatea “în ziua de azi iaşte vrednică de a se socoti cea mai frumoasă şi mai mare decât celelalte ale Moldovei”. Ucrainienii susţin însă că cetatea este ridicată de un hatman slav. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Istoricii români consemnează că paraclisul cu hramul Adormirii Maicii Domnului - aflat la etaj în clădirea din dreapta - a fost adăugat la porunca lui Ştefan. De abia la 1712 turcii reuşesc să pună mâna pe cetate, ridicând în interiorul ei o moschee. Ruşii însă, după ocupaţie, o abandonează. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Astăzi, frumoasa cetate medievală face parte din cele "şapte minuni ale Ucrainei", dintre care trei sunt româneşti: Cetatea Alba, Cetatea Hotin şi Catedrala Mitropolitană din Cernăuţi. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Cruci de sute de ani, până la 1700, pe care se mai pot citi nume scrise în limba română cu caractere chirilice, încă se mai află pe malul lacului Sasic, în Eschipolos, transformat de ucrainieni în Glyboke, localitate aflată în Bugeac, Basarabia istorică. Malul se surpă însă, zilnic, iar osemintele din vechiul cimitirul românesc sunt supte de apele imensului lac sărat, cu o suprafaţă de 35 de km, despărţit de Marea Neagră doar de o limbă de pământ. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Peisajele Basarabiei te lasă adeseori în contemplaţie. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Un fost turn de pază se ridică ca o tură de şah bine poziţionată, la Cetatea Alba, în sudul Basarabiei. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Cetatea Alba a fost ridicată pe urmele vechiului oraş-cetate grec Tyras. Grecii o numeau Levcopilis, dacii - Vidava. În timpul Imperiului Bizantin a mai purtat numele de Asprocastron, Maurocastron, Moncastro, ulterior păstrându-se denumirea provenită de la culoarea zidurilor ieşind din Limanul Nistrului: Albi Castri, Citta Alba, Alba Iulia, Belgorod, Akkerman, Cetatea Albă. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Pisaniile existente consemnează: „În anii de la Întruparea Domnului 6984 (1476) s-au sfârşit marea poartă, în zilele binecredinciosului Io Ştefan voievod şi în zilele panului Luca şi panului Herman.” „În zilele binecredinciosului şi de Hristos iubitorului şi de Dumnezeu dăruitului şi de toată lauda vrednicului Ioan Ştefan voievod, domn a toată ţara Moldovei, fiul lui Bogdan voievod, a început şi a sfârşit acest zid, în timpul pârcălabilor Duma şi Hărman.” (  Cristina Nichituş Roncea  )

Cetatea este aşezată pe un teren stâncos, lângă ţărmul abrupt al limanului Nistrului, dominând apele adeseori învolburate de la o înalţime de aproximativ 30 de metri. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Pe vremuri, Cetatea Albă avea un zid de doi km lungime, cu 26 de turnuri şi trei porţi si era înconjurată de un şanţ de apărare foarte lat, de 25 de metri. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Privind în zare, peste mare, spre Sevastopol, cetatea de la Nistru era considerată pe vremea lui Ştefan cel Mare drept una dintre cele mai importante fortăreţe de apărare a creştinătăţii. (  Cristina Nichituş Roncea  )

La umbra acestui stejar cu ramuri groase se spune că s-a odihnit şi răcorit însuşi Ştefan cel Mare. Arborele, aflat în satul Cobilnea, raionul Soldăneşti din Republica Moldova, are peste 700 de ani şi este considerat cel mai bătrân din Europa de Sud Est. (  Cristina Nichituş Roncea  )

Statuia impunătoare a lui Ştefan cel Mare străjuieşte şi centrul oraşului Bălţi şi Piaţa Marii Adunări Naţionale din Chişinău. (  Cristina Nichituş Roncea  )